Producţia legumelor în sere oferă oportunităţi de dezvoltare pentru fermele mici 10 august 2006
PDBA ajută o gospodărie ţărănească să implementeze o tehnologie modernă pentru producerea legumelor de calitate înaltă prin oferirea consultanţei, organizarea vizitei de studiu internaţionale şi suport financiar O condiţie esenţială în dezvoltarea agriculturii Republicii Moldova pe termen lung este creşterea competitivităţii sectorului agricol de valoare înaltă şi fortificarea capacităţii cultivatorilor locali de a furniza fructe şi legume de calitate înaltă pe pieţele de export şi cea domestică. Oportunităţile care există în producţia agricolă de succes sunt, adesea, reţinute de realităţile tranziţiei la economia de piaţă şi dificultăţile asociate cu acest proces. Accesul limitat la resurse de capital şi constrângerile financiare consecvente în aplicarea practicilor moderne de producţie au afectat potenţialul agricol al Moldovei, contribuind astfel la penetrarea substanţială a importurilor agricole specifice pe piaţa locală. Înţelegând că producţia legumelor în sere va oferi recoltă timpurie primăvara şi târzie toamnă, când preţurile sunt mai mari, Ştefan Chitoroagă, Sipotenean în a patra generaţie şi agricultor cu experienţă, a decis să-şi reorienteze producţia tradiţională în câmp deschis spre o practică mult mai profitabilă. Totul a început când Ştefan a participat la o vizită de studiu în Turcia, organizată de Proiectul de Dezvoltare a Businessului Agricol (PDBA) în martie 2005, unde a beneficiat de instruire practică în producerea legumelor în spaţii protejate. La întoarcerea acasă, ambiţia şi hărnicia domnului Chitoroagă, completate de un grant primit de la PDBA, finanţat de Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), au adus la fondarea cu succes a unei sere pentru roşii, piper dulce şi vânătă cu un spaţiu de peste 1000 m2. Utilizarea hibrizilor cu productivitate înaltă şi sistemelor moderne de irigare prin picurare permite gospodăriei ţărăneşti, la momentul actual, de a produce legume din mijlocul primăverii până toamna devreme. Pe lângă calitatea îmbunătăţită a legumelor, acestea sunt recoltate cu două săptămâni mai devreme decât în anii precedenţi, asigurând o creştere cu 30-40 la sută a preţurilor prin acoperirea cererii de consum timpuriu de sezon. Domnul Chitoroagă este optimist în ce priveşte viitorul comunităţii sale, pentru care a reuşit să creeze şase locuri de muncă noi, dar şi privind viitorul agriculturii moldoveneşti în general: Doresc să investesc în continuare în producerea de legume. Sper ca exemplul meu să fie urmat de alţi producători în acest raion şi în alte regiuni ale Moldovei, fiindcă există o cerere înaltă pentru legumele locale şi producţia domestică este insuficientă pentru a acoperi această cerere. Proiectul USAID/CNFA de Dezvoltare a Businessului Agricol are drept obiectiv creşterea competitivităţii sectorului agricol de valoare înaltă din Moldova cu scopul final de a creşte veniturile şi crea noi locuri de muncă în spaţiul rural.  | Photo caption: Roşiile produse în serele gospodăriei ţărăneşti Ştefan Chitoroagă sunt crescute cu utilizarea celor mai moderne practici de producere pentru a oferi un produs de calitatea premium. | |